Ultima calificată în semifinalele Cupei României se va decide la Comisia de Disciplină

Seniori Stiri

Tractorul Năneşti a oferit surpriza sferturilor de finală din cadrul Cupei României, învingând joi pe Sportul Ciorăşti, scor 2-1. Oaspeţii au depus la finalul jocului o contestaţie privind identitatea unor jucători de la echipa gazdă. Contestaţia va fi analizată de Comisia de Disciplină din cadrul AJF Vrancea săptămâna viitoare. În semifinale, Mausoleul Mărăşeşti va întâlni în deplasare pe Victoria Bordeasca, într-o partidă ce va avea loc pe 15 mai, în nocturnă, de la ora 20.30. Prima semifinală se va juca tot pe 15 mai, de la ora 17.00, între FC Panciu şi învingătoarea meciului Tractorul Năneşti – Sportul Ciorăşti.