Stadionul din Gugești are nocturnă și condiții de liga a treia

Seniori Stiri

Vineri seara, autoritățile locale din Gugești și conducerea clubului Victoria Gugești au organizat un meci demonstrativ, ocazie pentru inagurarea instalației de nocturnă instalată în această vară. Echipa locală a întâlnit într-o partidă de pregătire fostele glorii din Gugești, printre care s-au aflat Fane Babalîc, Eugen Ștefan, Sandu Vasile, Florin și Mitică Oprea, Daniel Brînză, Florin Dinita sau Apenciucesei. Meciul s-a încheiat la egalitate, dar spectatorii prezenți în număr foarte mare au avut parte de un spectacol total și un gol de generic marcat de veteranul Sandu Vasile, zis Careca. Primarul Vasile Vatră și președintele clubului Victoria Gugești, Cosmin Talpan au aprins luminile cu doar câteva minute înainte de startul partidei. Spectatorii au avut ocazia de a lua loc în tribuna în care au fost amplate scaune de plastic.

Vestiarele au fost renovate complet, iar gardul de pe partea băncilor de rezervă a fost schimbat. Au fost condiții foarte bune, baza sportivă din Gugești avnd în acest moment și una dintre cele mai bune suprafețe de joc din județ. Eforturile autorităților locale este de apreciat, iar echipa din Gugești și-a propus în acest sezon să câștige campionatul ligii a patra. La eveniment a fost prezent președintele AJF Vrancea, Dan Dumitru.