Fii alături de noi

Știri

Viitorul Suraia este surpriza Cupei României

Miercuri au avut loc partidele din cadrul sferturilor de finală din cadrul Cupei României la fotbal. Viitorul Suraia este surpriza acestei întreceri. După ce a eliminat-o, în deplasare, pe Victoria Gologanu, la penalty-uri, echipa din Suraia a repetat performanța și în jocul cu Energia Vulturu. După cum începuse jocul, puțini mai credeau în calificare. Energia a deschis scorul în minutul 1 din penalty, apoi și-a majorat diferența la 2-0 în minutul 6. Gazdele din Suraia nu au renunțat la luptă, au egalat până la pauză, apoi au preluat conducerea cu un sfert de oră înainte de final. Energia a reușit să egaleze la 3, în ultimul minut de joc. La penalty-uri, surăienii au fost mai preciși și au câștigat cu scorul de 4-3.
Tot la penaltyuri s-a decis și meciul dintre Viitorul Mărășești – FC Panciu. După 0-0 la finalul timpului regulamentar, oaspeții s-au impus cu 4-2 la loviturile de departajare.
Sportul Ciorăști s-a calificat în semifinale după ce a trecut de Gloria Bălești cu 5-1.
Liderul Superligii Vrancei, Victoria Gugești a fost condusă la pauză cu 1-0 în deplasare la Homocea, dar a revenit în actul secund și s-a impus cu scorul de 3-1.
Programul semifinalelor Cupei României este următorul:

Miercuri 4 iunie, ora 18.00 Viitorul Suraia – Sportul Ciorăști
Joi 5 iunie ora 18.00 Victoria Gugești – FC Panciu
În caz de egalitate după 90 de minute se vor executa lovituri de departajare.

Vezi și

Mai multe din Știri